Tuesday, 24 August 2010

!?

Azi am chef să stau tolănită în pat şi să privesc tavanul.
O aud pe ea bătând la uşă. Se uită la mine cu zâmbetul ei de "ştiu în ce hal ai fost aseară" iar eu îi arăt un oarecare "îmi pare rău" printr-o privire inocentă îmbătată încă în alcoolul consumat aseară. Se îndreaptă către ferestră şi trage draperiile lăsând lumina puternică a amiezii să pătrundă în cameră. Cu ochii întredeschişi o privesc cum deschide geamul si savurează briza de aer proaspăt care-i loveşte faţa. Are o faţă drăguţă, pomeţii uşor rumeni, bărbia puţin ascuţită iar ochii căprui se potrivesc perfect cu tenul ei semi bronzat din această perioadă. O şuviţă de păr castaniu i se prelinge pe faţă. Cu o mişcare subtilă prinde şuviţa şi şi-o duce după ureche. Astăzi poartă cerceii în formă de cireşe cumpăraţi din târg săptămâna trecută. Suntem fane a lucrurilor hand-made şi a tarabelor din târguri.
Mă ascund sub cearceaf  încercând să evit baia de lumină care mi-a invadat camera. Încă pot să-i observ silueta plimbându-se prin cameră. Se îndreaptă spre mine şi cu o mişcare bruscă trage jos cearceaful. Pentru câteva secunde parcă timpul se opreşte iar privirile noastre rămân înţepenite.
-Hai, scoală!Doar nu vrei să stai în pat toată ziua.
Dar nu prea vedeam altceva mai bun de făcut.Îi răspund printr-un mârâit şi îmi afund capul în pernă.
Oftează nervoasă şi ii aud paşii cum se depărtează de pat. Peste câteva minute se întoarce cu două ceşti de cafea şi cu un pachet de ţigări. Ştie că nu pot rezista unei asemenea tentaţii oricât de adormită aş fi. Mă ridic din pat şi mă reped spre baie ca să-mi spăl faţa. Mă privesc în oglindă şi îmi vin în minte toate lucrurile care le-am făcut aseară. Mereu păţesc aşa. Mereu oglinda ţine să-mi amintească si vrute si nevrute.Flash-backul prin care tocmai am trecut a fost întrerupt de vocea ei.
-Cât mai ai de gând să stai închisă în baie?Ţi se răceşte cafeaua.
Cafeaua! Am şi uitat. Ea şi cafeaua!
Revin în cameră şi mă aşez pe jos, la capătul patului, lângă ea. Îmi întinde cana verde iar eu o iau în aşa fel încât să-i ating degetele. Sunt reci.Mereu are mâinile reci.În schimb are unghiile îngrijite şi pielea fină. Îşi retrage încet mâna şi îmi întinde o ţigară. Iau ţigara şi îi zâmbesc uşor. Îmi zâmbeşte înapoi. Semn că nu e supărată pe mine.M-am liniştit.Pentru un moment am crezut ca va trebui să-i ascult morala pe care mi-o ţine de fiecare dată când nu-i convine vreo faptă de-a mea. Privim în gol amandouă şi sorbim zgomotos din cafea.
Oare la ce se gândeşte?Ezit pentru o clipă şi totuşi prefer să rămân cu întrebarea. 
Acum am chef să tac.

0 comentarii: